PRIMARUL „LAS-O BĂ, CĂ MERGE-AŞA!”

Periodic, primarul nostru cel puternic este pus să dea o probă a abilităţilor sale manageriale. Nu ştiu cum se face, dar mai niciodată nu reuşeşte să treacă aceste probe. Reuşeşte însă să găsească cele mai insolite explicaţii pentru eşecurile sale: ba proba a fost prea grea şi nu a avut timp să se achite de ea (ştiţi cum e: lucurile importante au nevoie de timp), ba pisica portocalie i-a mâncat foaia cu subiectele, ba a fost şi bolnav când a fost mic. Culmea, îi merge. Cu o presă interesat anesteziată şi cu o societate civilă practic inexistentă, nu e de mirare. Iar dacă mai adăugăm la această situaţie ingredientul esenţial numit cârdăşie politică, un alt verdict ar fi imposibil de dat: primarul nostru pică examenele cu brio şi... şi ce dacă?!

Mai nou, explicaţia pentru previzibilul eşec al folosirii celor 110 milioane de euro, fonduri europene, puse la dispoziţia municipalităţii în cadrul Polului de Creştere Nord-Est, ticluită din timp de către Gheorghe Nichita, este aceea că E-On Moldova dă avizele prea încet. Presa şi celelalte voci ale cetăţii acceptă, fără o umbră de dubiu, această explicaţie cel puţin hilară. În orice proiect sunt necesare acest tip de avize, dar lucrul la aceste proiecte nu este întrerupt în aşteptarea avizului, ci se merge mai departe, urmând ca avizele cu pricina să fie integrate pe măsură ce sunt eliberate. Acestea însă sunt noţiuni străine celui mai eficient manager de regie autonomă, aşa cum singur se gratula primarul în funcţie, dar şi mândrul departament de proiecte europe din cadrul Primăriei, sublim, dar absent cu desăvârşire ca rezultate.

Acesta este însă cel mai mic rău care se poate întâmpla. Dacă avem curiozitatea să dăm frunzele deoparte, avem surpriza să vedem că proiectele pentru care primarul Nichita a decis să ceară finanţare se pot încadra cu greu în conceptul de dezvoltare a polului de creştere. Iată cum caracterizează finanţatorul ideea acestor poli de creştere: „prin implementarea strategiei de dezvoltare a polilor de creştere se urmăreşte în fapt urbanizarea rapidă a zonelor adiacente oraşelor mari, extensia infrastructurii, a dotărilor şi funcţiunilor urbane. În vederea aplicării cu succes a acestei politici, Guvernul a hotărât concentrarea fondurilor structurale pentru finanţarea proiectelor iniţiate de polii de creştere”. Ce legătură are cu obiectivele declarate ale programului de finanţare un proiect cum ar fi cel de reabilitare faţade clădiri zona Baş-Ceauş? Sau programul Marea asfaltare, care are grijă, între altele, ca între blocuri aleile să fie asfaltate sau pavate la preţuri de autostradă? Sau construirea pasarelei Octav Băncilă pentru a facilita accesul între două cartiere mari ale Iaşului? Cu siguranţă, astfel de proiecte vor fi picate cu brio de către comisia responsabilă. Atunci, primarul Nichita ne va explica că este persecutat politic pentru că nu se dă cu noua putere portocalie, deşi de la alegerile prezidenţiale încoace ar intra şi în UDMR dacă din asta ar ieşi în avantaj.

Nu vreau să fiu greşit înţeleasă: consider că Iaşul trebuie să se schimbe la faţă şi să-şi modernizeze străzile, consider că pasarela Băncilă este importantă şi nepermis amânată, consider că dezvoltarea unui pietonal cu adevărat european începând din Lăpuşneanu şi terminând, de-a lungul străzii Cuza-Vodă, în Târgul Cucu este o idee pentru care merită să luptăm cu toţii. Asta însă nu înseamnă că ne ducem să cerem bani pentru asemenea proiecte de la Bill Gates, pretinzând că în felul acesta luptăm împotriva epidemiilor, nu? Şi, apoi, banii din bugetul Iaşului pentru ce sunt? Impozitele şi taxele pentru ce le plătim? Scuze, am uitat: trebuie finanţată Poli Iaşi cu 20 de milioane de euro, în dispreţul legii. Spre exemplu.

Atâta vreme cât presa locală va înghiţi pe nerăsuflate orice explicaţie abracadabrantă a edilului ieşean, societatea civilă va avea grijă doar de câinii vagabonzi şi de liniile telefonice de urgenţă pentru alergicii la praf anonimi, iar partidele politice prin liderii lor îşi vor da mâna peste Iaşi doar în interes de căpătuială, primarul Nichita are tot dreptul să spună, la sfârşitul zilei, zâmbind subţire: „las-o bă, că merge-aşa!”

Irina