UPDATE: Ce era de demonstrat s-a demonstrat. Gheorghe Nichita a plecat la o lupta pe care stia că nu are cum să o câștige. A făcut-o din prostie, a făcut-o din orgoliu nemăsurat, a făcut-o dintr-un calcul pervers, așa cum am spus-o într-o postare anterioară?! Cine să știe?! Fapt este că și-a dovedit, a câta oară, lipsa de caracter și viziune. Dacă nu ar fi primarul orașului nostru, aș spune „și ce dacă?!”. Dar așa mă întreb doar „până când?”. Depinde de justiție.
Orice este mai simplu şi uşor mai de acceptat decât adevărul. Pentru Gheorghe Nichita, evident.
Este greu să accepţi că, la fel ca Marean Vanghelie și alţi lideri agramați ai social democraţilor, nu ai ce căuta în prima linie a PSD.
Mai mult, este imposibil să accepţi că lucrurile pe care le-ai făcut tu celorlalţi toată viaţa ţi se pot întâmpla şi ţie. După o ascensiune bazată exclusiv pe călcarea pe cadavrele (domnule Nichita, aceasta este o exprimare metaforică) celor care l-au ajutat în carieră, acum i-a venit și lui vremea să piardă în fața propriului protejat.
Şi, într-un final, este mult mai simplu să ridici în aer brațele încătuşate şi să strigi „acestea sunt cătuşele lui Băsescu” decât să accepţi că prieteni şi colegi de partid țin mai mult la libertatea lor şi fac, astfel, declarații în justiție ce scot la iveală lungul şir de ilegalități prin care primăria oferă plocon mega-afaceri imobiliare şi susţine financiar irațional o echipă de fotbal în detrimentul unui oraş întreg.
Acum, cu spatele la zid, Nichita caută febril o cale de ieşire. Nu o va găsi și știe asta. Așa că a ales să-și pregătească, din nou, victimizarea. Atacă o poziție de neatins pentru un om cu (non)anvergura sa. Va avea astfel ocazia să pretindă că izolarea de care se va „bucura” în echipa centrală a PSD de la această candidatură i se trage. Apoi, previzibilul insucces la alegerile pentru șefia PSD Iași şi pierderea lor în faţa propriului său pupil vor fi din nou puse pe seama răzbunării lui Năstase. Și, cireaşa de pe tort, agravarea problemelor sale în justiție vor avea ca explicație tot candidatura la şefia Consiliului Național al PSD. Doar că de data asta nu partidul său va fi mintea diabolică din spate, ci puterea politică, Băsescu şi PDL-ul, care întrezăresc, vezi Doamne, în liderul maxim ieşean, un pericol de anvergură națională. Ce vorbesc eu aici?!... anvergură internațională.
Grele momente trăieşte zilele acestea Gheorghe Nichita în fața oglinzii, atunci când se privește cum gândește: a pariat greşit în alegerile interne ale PSD, vede laţul răspunderii penale strângându-se în jurul său, își vede scaunul său de lider județean al partidului amenințat de o creație a sa. Ce se poate mai rău? Nu am să devin prezicătoare, dar cred că sunt încă lucruri care stau să se întâmple.

Irina
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergerecu parere de rau, dar voi modera ambele comentarii , cu rugamintea de a va duce luptele personale folosind un alt limbaj
RăspundețiȘtergereWhat ? Aaa, lupta personala cu Basescu ? Pai fratilor, cei care moderati blogul, aia nu e lupta personala. Cautati in dictionar definitia si vedeti diferenta dintre personal si general. :))) Si limbajul a fost cat se poate de academic.
RăspundețiȘtergereStimabile "sibian rătăcit prin Bucureşti" vezi care cumva să nu mă păgubeşti de vreo două şuturi în fund!...nu de alta dar alta dată să nu mai bagi link-uri către tot felul de "făcături"! Dacă te interesează cine sunt intreab-o pe stapâna blogului şi caută-mă ca să-ţi explic "face to face" cam cum stă tărăşenia! Asta care cumva să nu crezi că în spatele anonimatului, latră gura fără mine!
RăspundețiȘtergereVoi ăştia de vă faceţi bloguri şi toată ziua împroşcaţi cu lături INSTITUŢIA PREZIDENŢIALĂ şi spun "instituţie" deoarece TRAIAN BĂSESCU nu mai este un individ X ci este PREŞEDINTELE ROMÂNIEI, deci voi ăştia dacă vă credeţi atât de deştepţi, de frumoşi, de atoate şi totcunoscători de ce nu aţi candidat? De ce nu aţi candidat şi nu aţi câştigat? DE CE?
RăspundețiȘtergereVai mama voastră de rataţi...nu ştiţi decât să staţi pe margine şi să aruncaţi cu pietre!
Bleahhhh.....scârbă îmi este de cei ca tine "sibianule rătăcit prin Bucureşti" !
L-am rugat pe domnul Iliescu sa-si dea cu parerea in legatura cu candidatura lui Nichita.
RăspundețiȘtergereV-a transmis ceva oficial?
;)
Verbal nu! Dar a arătat expresiv degetul mijlociu de la mâna dreaptă!
RăspundețiȘtergereFitil acum după alegerile din PSD
RăspundețiȘtergereDeci:
- poziţia lui Nichita în PSD, acum, este naşpa rău!
- Nichita are o grămadă de belele cu DNA-ul!
- PD-L-ul în Iaşi este ţăndări!
- în 2012 avem alegeri generale (lupta va fi pe viaţă şi pe moarte)!
- tandemul Ponta-Năstase este redutabil!
- PD-L-ul în anul viitoarelor alegeri o să fie erodat cumplit!
- criza nu se termină până în 2012!...din contră, urmează al doilea val!
--------------------------------------
Deci ce trebuie PD-L-ul să facă ca să câştige Iaşul?
Puneţi pariu că o să-i deschidă o poartă lui Nichita?
Oare ce-o fi în spatele porţii? "Mititica" sau "Pedelica"?
Hihihi
Nu mă loghez că mi-e lene...
verbal (sau oral, dupa caz):
RăspundețiȘtergerehttp://www.cotidianul.ro/iliescu_nichita_incalca_statutul_psd_decent_ar_fi_sa_se_retraga-109498.html
M-as fi bucurat sa-l bata pe Nastase. Poate in felul asta se topea prin Bucuresti, pe la partid. Si-asa 4-5 zile din saptamana il vad la teveu pe langa (sau linga? :) ) Geoana, Ponata,Nastase. Oare cand are timp sa se ocupe si de problemele administrative ale Iasului?
RăspundețiȘtergereA! pardon! mai merge si la meciurile lui Poli din cand in cand. Merg si eu cand in cand, dar imi platesc biletul? Oare domnia sa (!) si-a platit vreodata biletul? Sau e invitat de onoare pe viata? Cunosc oameni importanti fi fotbalul iesean, ajunsi la varste respectabile si care nu s-au bucurat de nici un fel de avantaje de pe urma prestatiei lor de-a lungul anilor...in fine, am cam deviat, dar Poli e cam singura jucarie viabila/fir de ata de care se mai agata in disperare dom' primar....dar se va trage odata si-odata linie si va veni nota de plata...!!
Măi ăl Mic, păi după ce a virat atâta bănet în ei de şi DNA-ul a percutat, acum vrei să mai plătească şi bilet?
RăspundețiȘtergere:))))))))
PS Bibliotecarule particula antiparticularităţii mele pe unde umbli hahaleră mică?
@ antibibliotecarul
RăspundețiȘtergereM-aţi convins, peste 5 ani voi candida ca preşedinte. :D
După ce voi câştiga alegerile, voi demisiona... personal nu vreau să fiu preşedinte.
Ahaaaaaaa ai apărut hahaleră mică? Hihihi...ce-avuseşi bre cu Preda de l-ai făcut ţăndări?
RăspundețiȘtergere......fire-ar "idea" lui a naibii!
:))))))))
@ irina schrotter
RăspundețiȘtergereStimată gazdă,
De ce scrieţi aşa de rar?
http://bibliotecarul.blogspot.com/2010/03/7-intrebari-pentru-cristian-preda.html
RăspundețiȘtergereCredeai particula vieţii mele,că scapi de antiparticula vieţii tale? Ntz
RăspundețiȘtergerehihihi
Auzi bre bebleotecarule, n-am vrut să fiu nasol şi să-ţi fac gălăgie în ogradă, că aşa ţi-l făceam de ţăndări pe căzutul ăla din lună de Preda de nu-i mai trebuia altă dată să răspundă! Hihihi alea-s răspunsuri?
Stăpâna acestei ogrăzi ce mai face? Tace? De ce tace?...hmmmmmmm