Urmăresc cu atenţie transformarea politică a lui Crin Antonescu. Nu m-am numărat printre cei care şi-au făcut iluzii în privinţa sa, dar chiar şi aşa am fost surprinsă de tendinţele sale autoritariste din ultimele luni.
Liderul PNL şi-a construit ascensiunea politică prin peroraţia continuă, obsesională, împotriva „dictatorului” Traian Băsescu. Alături de prietenii săi din PSD, Crin Antonescu vede oriunde semnele dictaturii şi totul – inclusiv propriul eşec – se explică prin asta.
Acum cred că înţeleg de unde vine obsesia cu dictatura: din propria fascinaţie faţă de modelul autoritar de conducere.
Fiţi un pic atenţi la ce face Crin Antonescu în PNL: dă cu pumnul în masă, pune condiţii şi dă ultimatumuri, spune că pleacă dacă nu se face cum vrea el, vrea să-şi construiască echipă de conducere exclusiv din propria clientelă, vorbeşte într-una de „autoritate” şi „disciplină” etc. Tipul de conducere pe care şi-l doreşte în PNL, bazat pe o moţiune şi pe o echipă la vârf pe care o alege singur, i-ar asigura controlul cu mână de fier asupra partidului.
Ne-am fi aşteptat ca liberalii să nu suporte aşa ceva, dar PNL nu mai este demult partidul în care demnitatea şi autonomia personală fac regulile. Uitaţi-vă cum s-au desfăşurat „alegerile” de la nivel municipal şi judeţean din PNL Iaşi. A fost o atmosferă demnă de Congresele PCR, în care Relu Fenechiu şi Cristian Adomniţei s-au reales. Să-mi spuneţi dacă există cineva în PNL Iaşi care iese din vorba patronului de partid Fenechiu? Dacă există cineva care îndrăzneşte să-i contrazică interesele de afaceri şi prietenia lucrativă cu Gheorghe Nichita?
Aşadar, ar fi bine ca liberalii să renunţe la ipocrizie. Dacă chiar sunt atât de preocupaţi de „dictatură”, de „lipsa de democraţie” şi de „alegeri trucate” ar trebui să se uite mai atent în propriul partid.