Să vezi și să nu crezi, neîntâmplatul a început să se întâmple. Discuțiile efective cu Primăria pentru susținerea ediției din acest a Romanian Fashion Week au început. Timid ce-i drept, dar au început. Pe măsură ce aceste discuții avansează, cititorii blogului vor fi ținuți la curent. Haideți să vedem împreună cât de departe vor ajunge discuțiile și când se vor concretiza cu sprijin efectiv.
Irina
A BATE ŞEAUA CA SĂ ÎNŢELEAGĂ CINE-O VREA CE-O VREA!
RăspundețiȘtergereCONFLICTELE NEGATIVE (DISTRUCTIVE)
reduc cooperarea şi munca în echipă, produc violenţă şi ostilitate, distrug existentul fără să îl înlocuiască şi conduc mai degrabă la moarte şi distrugere decât la progres. Cheia unui management de succes o reprezintă obţinerea unor rezultate pozitive atunci când conflictul poate fi distructiv. În mod evident, aceasta impune faptul ca cei care deţin anumite funcţii-cheie în societate sau managerii, să adopte noi valori cum ar fi abordarea conflictului ca pe o sursă de potenţial pozitiv şi să renunţe la tratarea conflictelor doar din prisma distructivă a acestora.
Există două tipuri de conflict care nu sunt productive. Primul este reprezentat de "conflictul gratuit" - care apare ca rezultat al limbajului folosit în discuţiile cu ceilalţi. De exemplu, dacă în cadrul unei şedinţe un participant îi spune altuia că este un "stupid" (sau foloseşte orice alt cuvânt care l-ar putea ofensa) atunci s-ar crea cu siguranţă un conflict care nu este productiv. Al doilea tip de conflict este acela în care, indiferent de problemă, modul de abordare il face de nerezolvat, iar comportamentul fiecărei persoane implicate demonstrează o dorinţă ieşită din comun de "a pune gaz pe foc". Conflictele negative reprezintă reversul medaliei. Ceea ce începe ca un simplu dezacord se poate transforma cu uşurinţă într-o situaţie care să genereze sentimente negative, iar indivizii tind să se apere unii de ceilalţi în loc să lucreze împreună pentru înlăturarea problemei.
Adesea, în cazul conflictelor dintre doi indivizi, se foloseşte sintagma "conflict de personalitate" şi care se referă la situaţii care s-au repetat de-a lungul timpului şi care nu au fost rezolvate. În plus, limbajul utilizat în cazul conflictelor negative este total diferit de cel folosit în cazul conflictelor pozitive. Efectele conflictelor negative pot fi profunde. În primul rând, se creează sentimente negative puternice în rândul celor implicaţi. Aceştia îşi pierd timpul şi energia încercând să găsească modalităţi de a-i învinge pe ceilalţi, căutând sprijin în alte părţi. În al doilea rând, aceste conflicte au o acţiune negativă asupra echipei sau organizaţiei întrucât, neexistând o problemă centrală adevarată care să fie rezolvată, pot determina atragerea şi altor indivizi din organizaţie sau echipă care nu erau implicaţi anterior, consumând astfel inutil timpul, resursele şi energia. În situaţia în care alţi membri ai organizaţiei sunt nevoiţi să participe chiar numai şi ca observatori la asemenea conflicte, va rezulta un sentiment de disconfort, lipsă de încredere şi siguranţă în ceilalţi.
Conflictele negative pot fi recunoscute şi după următoarele caracteristici:
RăspundețiȘtergere- Conflictul între părţi se desfăşoară pe o perioadă considerabilă şi implică un număr mare de probleme, deviind de la cea iniţială;
- Indivizii au renunţat la a rezolva conflictul şi au început să contabilizeze
"victoriile" şi "înfrângerile";
- Indivizii se concentrează foarte mult, dacă nu chiar în exclusivitate, pe aspecte personale, cum ar fi comportamentul, modul de gândire, defectele fizice ale celorlalţi;
- Oamenii sunt "etichetaţi";
- Părţile implicate caută susţinerea din partea unei autorităţi superioare pentru "a rezolva" problema, prin folosirea puterii (de ex. se cere directorului ca cineva să fie concediat sau sancţionat etc).
Conflictele se transformă din pozitive în negative prin diverse căi. În afara modurilor în care interacţionează indivizii, există o adevarată "conspiraţie" a organizaţiei de a crea conflicte negative. Dacă ne uităm la organizaţiile care încurajează conflictele negative, vom observa că acestea au câteva lucruri în comun: directorii sau cei însărcinaţi cu conducerea sunt parte integrantă a conflictului. Majoritatea strategiilor utilizate de către manageri, angajaţi sau organizaţii au la bază reprimarea conflictului sau deplasarea acestuia de la un aspect specific la unul personal.
Sunt prezentate în cele ce urmează trei modalităţi de abordare a acestor conflicte negative:
RăspundețiȘtergere- Lipsa de acţiune
Cea mai comună acţiune represivă este nonacţiunea. Uneori, a nu face nimic este un lucru inteligent, cu condiţia ca situaţia să fie bine analizată. De cele mai multe ori, oamenii "nu fac nimic" în situaţii de conflict din varii motive cum ar fi teama, laşitatea sau neplăcerea sentimentului de furie. Din nefericire, nonacţiunea determină cel mai adesea escaladarea conflictului şi stabileşte poziţia organizaţiei … "noi nu avem conflicte".
- "Discreţia"
O altă modalitate de evitare a conflictelor negative (sau de reprimare) o reprezintă "discreţia". Aceasta este comună atât managerilor, cât şi angajaţilor. Se pleacă în general de la premiza că dacă indivizii nu ştiu ce se întâmplă, atunci nu există motive de apariţie şi manifestare a conflictelor. Această premiză este absurdă întrucât printr-o astfel de abordare nu se face altceva decât să se întârzie apariţia conflictului şi declanşarea confruntării. În momentul în care conflictul iese la suprafaţă, comportamentul şi consecinţele vor fi cu mult mai negative decât dacă lucrurile ar fi fost expuse deschis încă de la început.
- Lege şi ordine
Aceasta reprezintă modalitatea ultimă de abordare a conflictelor negative. În mod normal, aceasta este abordarea caracteristică managerilor care în mod greşit consideră că pot comanda oamenilor să nu intre în conflict. Prin utilizarea reglementărilor, procedurilor, normelor şi puterii care rezultă din autoritatea pe care o deţin, cei care utilizează această metodă impun indivizilor reprimarea oricărei forme de manifestare a conflictelor. Bineînţeles, aceasta nu determină dispariţia definitivă a conflictului, ci doar o mascare a acestuia, ceea ce va conduce la creşterea efectelor negative ulterioare pe care acesta le va avea.
Mda....hihihi
Am uitat să vă spun ceva:
RăspundețiȘtergereÎncercaţi să transpuneţi toate acestea pe conflictul vostru cu Nichita şi poate o să deveniţi mai înţelepţi!
În plus nu uitaţi că mai sunt doar doi ani până la alegeri şi mai mult ca sigur datorită incompetenţei crase, poftei de îmbogăţire rapidă şi inconştienţei evidente de care dă dovadă actuala tripletă de hiene aflate la vârful PDL-ului (Blaga-Videanu-Berceanu)alegerile vor fi câştigate de stânga, indiferent de câte găleţi portocalii şi alte pungi de zahăr sau făină vor fi moşmondite!
Acelaşi vechi cârcotaş......
@aia-de-mai-sus-de-fac-teorii: bre, da' mai simplu, pe intelesul muritorului de rand (adica io') nu se poate? si mai scurt?
RăspundețiȘtergere@I.S. just WOW! asteptam cu interes...
Bre ăl mic io-s precum nea Jiji....vorbesc în "parabole"!
RăspundețiȘtergereDar totuşi pentru tine mă strofoc şi rezum totul la zicerea românească:
LIMBA DULCE MULT ADUCE!
PS Precizez: limbă în sensul "comunicării", nu în sensul "organului"
Hihihi
Eu sper că vom vedea sute de fotografii în rezoluţie mare...
RăspundețiȘtergere@ Bibliotecarul
RăspundețiȘtergereParticula antiparticularităţii mele, mă pui pe gânduri!....iţi plac pozele? ....rezoluţie mare?....hmmmmmm, MATERIAL DIDACTIC? HAHALERĂ MICĂ TE-AM PRINS!
Deci ca să încerc a contribui la
"însănătoşirea" apucăturilor tale pervers-intelectuale, doresc ca în virtutea faptului că degetele mele mult au tocit tastele prin această ogradă, să fac un pic de "trafic influenţabil" pe lângă stăpâna acestei ogrăzi pentru a-ţi acorda printr-o invitaţie şansa de a vedea "ce nu a văzut Parisul" live!
Hihihi
Rugăminte
Tu stăpâna ogrăzii, suverană şi Doamnă de Fier a modei Româneşti, rogu-te în nemernicia mea măgărească, tipică slugilor obraznice, de a-mi ajuta Particula Antiparticularităţii mele printr-o INVITAŢIE care să-i faciliteze participarea la preconizatul eveniment!
Menţionez că această rugăminte are şi un pronunţat caracter umanitar! Adicălea mai pe româneşte spus, măi ISCHROTER, intelectualul ăsta (a se observa că am spus INTELECTUAL şi nu 'TELECTUAL), toată ziua stă cu nasul în ceasloavele lui, iar atunci când nevoile trupeşti şi diavolii desfrănării îi năpădesc trupul şi simţurile, el o "arde cu materiale didactice" (aici verbul potrivit era altul), obicei total dăunător sănătăţii!
hihihi
Aştept răspunsul urgent al ambelor părţi, răspuns care nu sper, ci DORESC A FI AFIRMATIV!
PS1 Menţionez că în caz de refuz, conform obiceiului slugilor nemernice cărora dacă le dai tot timpul şi nu le dai o dată fac tămbălău, eu voi face un SUPERTĂMBĂLĂU ixtrem de vocal şi gălăgios!
PS2 Pentru cei ce cre că ştiu dar de fapt nu ştiu:
CONTUL NUMERIC PROTEJEAZĂ DOAR PUBLIC DEŢINĂTORUL UNUI CONT DAR PRIN HOTĂRÂRE JUDECĂTOREASCĂ SAU MANDAT INTERNAŢIONAL NUMELE DEŢINĂTORULUI UNUI ASTFEL DE CONT POATE FI PUS LA DISPOZIŢIA ORGANELOR ÎN DREPT!
PRICIPIŞI? verificaţi, vedeţi că am dreptate (ca totdeauna de altfel), şi după aceea ....ÎNVAŢAŢI SĂ VORBIŢI DOAR DUPĂ CITIŢI! (a se studia cazul Preşedintelui Mexicului şi cazul "repatrierii fondului italian")
hihihi
Aloooo BA sau DA? Sau şi pe aici toată lume se piteşte precum Boc în portocale?
RăspundețiȘtergereVăd că ţara fierbe şi el tace!
hmmmmm
De fapt mă enervează pozele pe la 300 de pixeli care mai au şi un watermark pe ele, să nu fie "furate". Nu se vede material, nu se vede decât ceva vag în ceea ce priveşte culoarea. In, cânepă, bumbac, mătase... tot una e pe o poze de 300 de pixeli. Eu sunt vag interesat de modă (nu sunt un pasionat) şi ediţia de anul trecut a avut câte ceva interesant, mai ales câteva piese de inspiraţie arabă în culori foarte vioaie, surprinzător de aprinse.
RăspundețiȘtergereCu adevărat penibilă a fost Male Fashion Week, de la Cluj. Am văzut parada cu tema fotbal (Ancada). Până să mă dumiresc eu că cei de la Ancada sunt firmă de materiale sportive, am simţit de parcă priveam la pieţari în treninguri de fâş.
PS.
RăspundețiȘtergereSunt curios cu ce mai vine Lucian Pop. :D
Ma bucur ca lucrurile au inceput sa se miste. E cam tarziu , ce-i drept, dar mai bine mai tarziu decat niciodata.
RăspundețiȘtergerePrintre altele, stiu ca astazi este o zi deosebita pentru familia dumneavoastra si de aceea va doresc sa aveti parte numai de lucruri bune si frumoase!
Am urmărit cu interes intervenţiile dumneavoastră de la emisiunea "Realitatea zilei" de la Realitatea. Nu putea trece neobservată prezenţa dumneavoastră la emisiune , având in vedere ca o monitorizez de ceva timp , zi de zi, prin specificul profesiei(Dacă o doriti transcriptul de emisiune,sa imi spuneti si sa imi lasati o adresa de mail unde sa va trimit materialul). Şi ma intrebam cu nostalgie dacă vă veti mai implica in viata politica a Iasiului. Pentru că ideile inovatoare, trebuie sa recunosc că nu lipsesc deloc. Păcat ca aplicarea lor se loveshte de atata birocratie, "oribire", "surzenie" , indiferenţă afişată pentru a masca o stupidă invidie. Pentru că din păcate, doamna Schrotter trebuie să recunosc că aveţi dureros de multă dreptate când spuneţi: , "noi, toţi românii avem în gena noastră ceva defect. Noi nu suntem obişnuiţi să plătim taxe. Să plătească alţii! Noi nu suntem obişnuiţi să strângem cureaua. Să o strângă alţii! Noi nu vrem să recunoaştem că cu toţii avem o vină"(e un citat din interventia din emisiunea de ieri). Oricum, mi-a făcut plăcere să vă revăd "pe sticlă". Să Dea Dumnezeu ca ideile dumneavoastră ca om de afaceri să fie concretizate cumva. Pentru că , e adevărat, nu mai cunosc traseul evolutiei dumneavoastră din punct de vedcere politic, dar cel putin am realizat ca nu aţi abdicat de la principiul de perseverenţă în a vă susţine principiile. Poate nu ar fi rău să vă faceti timp, funcţie de agenda dominei voastre să apăreţi mai des in peisajul public pentru a oferi si o altă viziune decât cea prea rigidă a unor prea mediatizati oameni de afaceri care repetă continuu, functie de interese, niste sloganuri, fără a aduce nimic nou , cel putin ca mesaj? E doar o sugestie. Cu respect,
RăspundețiȘtergereGabi Cohuţ
Cohuţeasco, manamura vieţii mele, nu-l mai pupi pe Nichita în fund?
RăspundețiȘtergereEMISIUNEA A FOST SLABĂ! EMISIUNE LA COMANDĂ!
PUNCT!
3 MARI GREŞELI! Doar prietenia faţă de stăpâna blogului mă face să nu o execut în 2 timp şi 3 mişcări!
PUNCT!
haides paides!
PS auliu Cohuţeasco acuma faci şi monitorizări? Moaaaaaaaaamă eşti tare bre! Ce-mi plac mie ăştia care periodic de la cicclu la ciclu electoral se dau deontologi şi în deontologia lor îşi mută cururile dintr-o barcă în alta! Bleaaaaaaaaaaaah!
MXXE! (cuvânt din 4 litere, începe cu M şi se termină cu E!)
Dai şi sugestii Cohuţeasco?
"Poate nu ar fi rău să vă faceti timp, funcţie de agenda dominei voastre să apăreţi mai des in peisajul public pentru a oferi si o altă viziune decât cea prea rigidă a unor prea mediatizati oameni de afaceri care repetă continuu, functie de interese, niste sloganuri, fără a aduce nimic nou , cel putin ca mesaj? E doar o sugestie."
Îi dau şi io o sugestie lui ISCHROTTER!
SĂ PLECE ÎN PIZDA MĂ-SII UNDE O VEDEA CU OCHII CĂ ARE CU CE SĂ TRĂIACĂ LINIŞTITĂ ORIUNDE ÎN LUMEA ASTA ŞI SĂ NU SE MAI AMESTECE ÎN TROACA NUMITĂ POLITICĂ!
ASTA ESTE SUGESTIA MEA!
Văd că toţi care postaţi pe aici aveţi o unică preocupare! S-o pupaţi în cur pe ISCHROTTER!
RăspundețiȘtergereBăi ISCHROTTER nu te-ai săturat de făţărnicia lichelelor? Tu chiar eşti proastă sau eşti proastă? Coboară dracu cu picioarele pe pământ!
Bleahhhhhhhhh
am o intrebare:
RăspundețiȘtergerela comanda cui a fost emisiunea?
Ţi-am răspuns, la mine în ogradă!
RăspundețiȘtergerePentru "viteazul " care semnează plin de curaj cu pseudonim un răspuns cu dedeicatie, d citâtndu-l pe Mircea Badea: "Suntem tari in gura,avem tupeu cat cuprinde dar la adapostul lipsei de fata. Ca daca ne facem publica mufa ni se inmoaie (am scris cu o) glasul de barbati virili si neinfricati. La o adica injuram pe toată lumea si e ok, atata timp cat nu ne poate identifica decat sotia din dotare (dotarea fiind extrem de precara)". Mai usor Ştefane cu accesele astea de "vitejie". E pacat sa te consumi asa de unul singur cand ai acasa cine sa te ostoiască! Sau nu?
RăspundețiȘtergerecomenzi poti da doar cuiva care iti e subordonat sau f bun prieten
RăspundețiȘtergerenu ma aflu in niciuna din situatiile astea cu pdlul
15 mai 2010, 23:05
RăspundețiȘtergereAnonimule de la 15 mai 2010, 23:05
CIOCUL MIC şi vezi de treaba ta!
Du-te şi vezi PREA MIC PENTRU UN RĂZBOI ATÂT DE MARE filmul din 1970 a lui Gabrea! După aceea încearcă şi citează din operele unui clasic consacrat nu din "operele" unui bărbat-şpagat!
15 mai 2010, 23:28
Re-ul este la locul lui!
Nu cred ca emisiunea la care a participat doamna Schrotter a fost slabă din cauza faptului ca a participat domnia sa la emisiune. Cu atat mai putin comandată.Ci mai degraba din cauza lui Răzvan Dumitrescu care tot a fortat o anumită linie de care Irina Schrotter a făcut abstractie. In fond nu se dusese, cred, la emisiune sa critice preşedintele ci ca sa sustina niste principii. Asta nu inseamna domnule "Critica tot cu boltă şi sub presiune" ca trebuie sa fii atat de agresiv cu ceilalti comentatori de pe acest site. In fond, nu e site-ul tau ca sa te manifeshti asa birjăreşte cu cei care au o altă opinie ca tine. Mai mult respect nu ti-ar strica. Si faţă de "stapâna blogului" cum o numeshti pe Irina Schrotter cât si faţă de alti comentatori. Cat priveste genul de adresare "Ciocul mic" se pare ca oricat de inversunat ai fi contra PDL si al preşedintelui Băsescu, se pare ca te foloseshti exact de expresiile lor!
RăspundețiȘtergerePentru Stefan, cu dedicatie, http://catavencu.ro/cine_citeste_asta_e_prost-12590.html
RăspundețiȘtergerein loc sa ne certam, nu ar fi mai bine sa ne gindim impreuna ce se poate face ca sa depasim mai usor perioada care urmeaza?
RăspundețiȘtergerecred ca e nevoie sa fac o anumita precizare:
RăspundețiȘtergereeu traiesc in aceeasi realitate cu citeva milioane bune de romani care nu au ''privilegiul''detinerii unor informatii ..
am obiceiul sa gindesc pozitiv si sa pornesc cu orice cunostinta de la ideea ca e un om bun si ca imaginea pe care mi-o prezinta despre el e cea adevarata..
nu suspectez pe nimeni de nimic pina cind nu mi se dau motive de a face asta
in alta ordine de idei, am citiva prieteni pe care daca i-as suna in miez de noapte si le-as spune repede:"fa cutare lucru, nu ma intreba de ce, ca nu am timp", mi-ar indeplini rugamintea, care ar putea suna ca o comanda in urechile multora
ref prezenta la posturi neagreate :
nu fac parte din categoria celor lasi,fricosi, speriosi,comandati, manevrati, manevrabili, santajabili, etc
in plus, imi asum tot ceea ce fac si spun
de aceea uneori imi permit luxul de a ma exprima
e singurul lucru pe care nu il va putea influenta nimeni si nimic niciodata
daca asta nu convine, sau deranjeaza, sau e gresit interpretata, e problema lor si nu a mea
;)
@16 mai 2010, 05:34
RăspundețiȘtergereAnonim, văd că eşti turc şi înţelegi greu româneşte, în consecinţă mă văd nevoit a repeta a doua oară pentru o "babă", nu surdă şi nici chioară ci turcă sau posibil cretină (deoarece doar un turc sau un suferind de cretinitate nu poate percepe corect un mesaj ce i se adresează cu toate că este scris în limba română):
CIOCUL MIC şi nu te mai băga în seamă cu mine! Observ că nu ai vizionat filmul pe care ţi l-am recomandat! Eşti total incoerent în ceea ce spui, eşti total neinformat în ceea ce spui şi eşti pafarist-habarnabist în ale televiziunilor
Adică tastezi ca să te bagi în seamă precum musca care se bagă uneori în lapte sau uneori în curul calului! In plus, eşti măgar deoarece toţi măgarii atunci când rag, rag anonim! ESTE ADEVĂRAT CĂ UNEORI ŞI EU SUNT MĂGAR (apar anonim deoarece mi-e lene a mă loga),DAR EU, FAŢĂ DE TINE, SUNT UN MĂGAR INCONFUNDABIL DATORITĂ MODULUI INIMITABIL ÎN CARE RAG ATUNCI CÂND MĂRŞĂLUIESC MĂGĂREŞTE PRIN BLOGOSFERĂ! DACĂ NU CUNOŞTI CUM STĂ TREABA CU "MARŞUL MĂGARULUI" ROAG-O PE STĂPÂNA BLOGULUI CA SĂ TE LĂMUREASCĂ! ÎN MOD SIGUR ÎŢI VA CÂNTA LA PIAN MARŞUL MĂGARULUI!
PS1 Vezi că "te dai la stambă şi alte materiale textile" atunci când într-un text scris jumătate cu diacritice, jumătate fără diacritice scapi gugumănia cu sh-ul: "te foloseshti exact", "cum o numeshti"! Asta-i apucătură caracteristică postacilor handicapaţi. În plus din când în când mai schimbă şi tu rezoluţia la screen şi sistemul de operare dacă chiar vrei să fii anonim!
PS2 Referitor la afirmaţia ta: "oricat de inversunat ai fi contra PDL si al preşedintelui
Băsescu" precum conu' Iancu născut în satul Haimanale actual oraşul Caragiale, te întreb:
- AMICE EŞTI IDIOT?
PS3 Dacă am folosit "genul masculin" în tot ceea ce am tastat mai sus, să nu crezi care cumva că am pus botul la vrăjelile tale muiereşti!
Nu mă ostenesc a mă loga, deoarece mi-e lene a butona minusculele taste ale telefonului! Acum ai înţeles de ce uneori nu mă loghez?
Semnat:
Acelaşi neschimbat cârcotaş vesel.....hihihi
16 mai 2010, 07:19
RăspundețiȘtergereDeoarece văd că Ştefan tace precum poarca-n portocale dau eu replica în locul lui! Dacă tu anonimule ne-ai dat link la Caţavencu, eu îţi dau link la Kamikaze spunându-ţi: PUPĂ-NE!
http://www.kamikazeonline.ro/2010/04/arata-le-si-tu-fundul/
hihihi
@16 mai 2010, 09:40
RăspundețiȘtergereMai lăsaţi dracului gândidtul şi daţi-i bătaie cu muncitul!
hihihi
@16 mai 2010, 10:05
RăspundețiȘtergereMatale ce eşti tu matale ISCHROTTER, pofteşte rogu-te în ograda cu demenţi ca să te fac ţăndări la emajine acolo! Aici sunt prea mulţi chibiţi care nu cunosc indatoririle chibiţului!
Adicălea să tacă din gură şi să nu le pută chişoarili!
Haides paides dragul meu prieten virtual care mă inirvezi şi isterizezi teribil!
PS Oare de ce prea luminatul şi prea înţeleptul Profet, mărită-i fie slava nu mi-a hărăzit şi mie nişte prieteni virtuali normali?
Bleahhhhh
aparent ai 1-0
RăspundețiȘtergerenu uita insa ca "cine ride la urma ride mai bine"
sunt convinsa de un singur lucru:ai inteles perfect sensul dar ai comentat exact cum ai dorit...;)
Eu am înţeles perfect mesajul din ambele emisiuni de la Realitatea! Eu doar am interpretat rol! Am căutat să-ţi arăt cum a fost perceput mesajul tău de cei ce se pricep să facă de toate dar nu se pricep să facă nimic bine!
RăspundețiȘtergereCei ce trebuiau să "citească" fii sigură că au citi şi pricipit ce trebuiau să pricipească! :)
PS1 1-0? Nu ISCHROTTER, nu este 1-O! Eu cu prietenii nu sunt niciodată în competiţie, nu fac întreceri şi nu împun păreri!....exprim doar părerea mea personală de care prietenii pot să ţină sau să nu ţină cont! :)
PS2 Acum la Realitatea SOV Cristian Sima face regal! ;)..nah, că iar mă supără conjunctivita!
Haides paides
Am uitat să mai spun ceva:
RăspundețiȘtergereEste adevărat că toţi prietenii mei sunt ţicniţi! Dar sunt nişte ţicniţi întelegenţi!
DACĂ NU AR FI ŢICNIŢI ŞI DACĂ NU AR FI INTELEGENŢI NU AR FI PRIETENII MEI! MI-E SCÂRBĂ DE OAMENI PLAŢI ŞI PROŞTI! MĂ ORIPILEAZĂ!
hihihi....nu uita de ARTA CONVERSAŢIEI!
hihihi
@ Irina Schrotter
RăspundețiȘtergereAm o întrebare grea pentru domnia voastră şi am luat hotărârea cu greu să vă adresez această întrebare:
- În calitate de om politic, care este cel mai mare sacrificiul pe care l-aţi face pentru ca această ţară să meargă pe un drum ascendent al bunăstării? -
Hihihi, al naibi Biblio! Mormoloc, mormoloc, educat, educat, dar v-a bagat-o!....întrebarea!
RăspundețiȘtergereHihihi, chiar sunt curios care o să fie răspunsul!
Antibibliotecarul mi-s că mi-e lene să mă loghez!
Cum? Nici un comentariu? Nu pot să cred. Păi ia să vedem: Bibliotecar, Antibibliotecar, Anonim, Cu boltă şi sub presiune, Ştefan, Ştefan jr,Cârcotaş, Cârcotas vesel şi care o mai fi pe listă. Păi se poate? Nici măcar aşa, un răspuns de politeţe? A pus doamna Schrotter o intrebare.
RăspundețiȘtergereAuzi beiiii pavlovianule (de fapt pavlovianco)? Doamna să scoată banu' şi comentăm! Că aici nu suntem la şcoală unde profesorii iau salariu şi elevii răspund gratis la întrebări!
RăspundețiȘtergereAi impresia că noi suntem căţeluşi cum eşti tu care când îi arată doamna un ciolan, face HAM şi salivează-n borcan?
Hai, 'te cu cercul mai pe marginea drumului, ca să putem trece cu tancul!
Hihihi
Serios? Si cand cersesti de genul: "Tu stăpâna ogrăzii, suverană şi Doamnă de Fier a modei Româneşti, rogu-te în nemernicia mea măgărească, tipică slugilor obraznice, de a-mi ajuta Particula Antiparticularităţii mele printr-o INVITAŢIE care să-i faciliteze participarea la preconizatul eveniment!", tot cu tancul treci, băi neam de slugă ce eşti ? Sau asa iti place sa fii alintat intre băieţei? parca te.am zărit si pe tine pe la parada gay, brută mică ce eşti şi tare-n gură! Halal să-ţie fie de şenilele "măgăresti" ce le ai tu, nebunatic ce esti! Daca vrei sa-ti arati muschii du-te in Parc la Operă că ai de unde alege , nesătul mic ce eşti, dar lasă macar un loc liber de balele tale făţarnice! Că daca tot o faci pe bani, hai sĂ ne vedem sĂ văd cât rest meriţi să îţi dau! Căî înţeleg că numai daca o cerşeşti te simti mai bine? Nu-i asa băietel cu multe pseudo nume???
RăspundețiȘtergereNeam de slugă-i mămica lui dumneavoastră şi la Parada celor Sparţi am văzut că tăticul lui matale şi-o băgase pe la spate între picioare vorbitorule de după nick! Că cerşesc eu la stăpâna blogului este treaba mea şi dacă vrei să ne vedem oricând cintezoiule
RăspundețiȘtergereIntră la mymessname@yahoo.com şi ne vovrovim acolo ca să nu facem deranj aici în ogradă, tu-ţi mormântul mă-tii să-ţi fut io de găozar!
Doamna Turcan spune, pe blogul domniei sale, că politica şi românii trebuie să ia în serios solidaritatea. Din păcate răspunsul meu, aş spune interesant pentru întrebarea de mai sus, ce putem face în situaţia în care suntem?, stă în moderare.
RăspundețiȘtergereCând se va afişa, va fi şi un răspuns pentru acest blog... :D
http www turcanraluca.ro/blog/2010/05/26/cum-demonstram-ca-luam-in-serios-solidaritatea/#comment-3898
:)
Ce frumos am construit suspansul, nu-i aşa?
Şi acest blog este cu moderare? Hmmmm...
RăspundețiȘtergeree cu moderare si e mentionat acest lucru.
RăspundețiȘtergereprecum se vede insa, restrictiile tin de limbaj si nu de continut...
ref la intrebarea pe care mi-ati adresat-o as vrea sa va precizez un singur aspect:nu sunt om politic
referitor la scarificii
- limite avem cu totii cu siguranta,doar ca imprejurarile, contextul si nu interesele personale le pot modifica
adica limita mea de sacrificiu e in functie de pericolul general pe care il sesizez (prin general inteleg interes national)
Stimată doamnă,
RăspundețiȘtergerePolitica este arta guvernării. În momentul când aţi decis să candidaţi pentru a câştiga o primărie, automat aţi devenit om politic şi v-aţi asumat acest rol. Politica se poate face şi din afara unui partid cu diferenţa că nu este asumată o doctrină politică.
Eu nu am pus în mod inutil acea întrebare. O foarte mare parte dintre cei care doresc să ajungă pe un post, gândesc că o dată ajuns acolo va fi "un jupân" şi va face ce vrea. O altă foarte mare parte dintre cei care doresc să ajungă pe un post gândesc, chiar bine intenţionaţi, că ajunşi unde doresc îşi vor impune punctul de vedere şi situaţia se va ameliora. Foarte, foarte puţini sunt cei care candidează pentru un anumit post pentru că acel post este ţinta unei pregătiri de o viaţă şi că a venit timpul să aplice ceea ce a învăţat.
Din punctul meu de vedere, un cetăţean care doreşte să candideze la... să zicem primărie, pentru că la asta aţi candidat, dar fără o legătură cu cazul dumneavoastră... să candideze la o primărie, mai ales în cazul unui municipiu, ar trebui să stăpânească foarte bine domeniul economiei, dreptului, şi administraţiei. Pe lângă asta, sunt de folos şi cinstea şi bunele intenţii.
Rememoraţi primarii în funcţie şi vedeţi cam cum se înscrie fiecare. Sacrificiul despre care vorbeam este tocmai acesta, să faci ce trebuie. Eu aş spune unui tânăr... Vrei să ajungi primar, nu este normal să te decizi cu un an sau doi înainte că vrei să faci asta, trebuie să doreşti să ajungi primar cu 15 ani înainte, ca să ai timp să-ţi faci studiile şi stagiu ca ales în Consiliul Local.
Dacă aleşii şi cei care ne conduc, la orice nivel ar fi acest act de conducere, ar fi oameni responsabili şi dedicaţi lucrului pe care îl fac, dacă partidul politic ar fi un organism care ajută pe cel aflat în funcţia de conducere şi nu ar fi un fel de vechil care dă cu biciul în membri pentru a impune "ce vrea şefu'", în general, dacă politicianul ar accepta că o funcţie înseamnă sacrificii şi nu beneficii, poate că România ar avea altă faţă.
De aceea eu vă spun (nu cred că va mai spus cineva aşa ceva), dacă doriţi să ajungeţi primar, dacă doriţi să ajungeţi un primar adevărat şi nu un om obişnuit ajuns pe post, există o cale să ajungeţi primar... dar nu peste doi ani, la următoarele alegeri, ci peste, 10 sau 15 ani de muncă grea şi fără alte recompense decât, poate, recompensa cetăţeanului fericit. Dacă vreţi să fiţi un asemenea primar, vă pot spune cum... dar numai să fiţi hotărâtă să înfruntaţi greul şi să faceţi sacrificii.
Cu doar 4000 de euroi vine dom' primar? deh! e criza si cam zgarcit! Io' zic ca da banii cam la ...mishto (sorry de expresie), asaaa, de gura lumii...
RăspundețiȘtergere1. Mda....acelaşi bibliotecar, aceleaşi mănuşi şi aceleaşi elegante lovituri ucigătoare!
RăspundețiȘtergere....deh, aşa-i în box!
hihihi
2. Ăl Mic, dacă tu crezi că nea Robinet ar fi riscat o sumă însemnată pentru acest eveniment acum în aceste vremuri ale "cuţitelor lungi", în care cheltuielile făcute de primării se află sub lupă, înseamnă că eşti dus cu mintea!
hihihi
Observ că ai niscaiva duşmani printre pupinfundiştii lui ISCHROTTER! Văd că nu ripostezi! Sau o aplici p-aia cu: PUPINFUNDIŞTII LATRĂ, ĂL MIC TRECE?
hihihi
PS Pupinfundiştilor chiar dacă am băgat
"Anonim", nu sunt nici anonim şi nici clonă!
decizia primarului de a contribui la bugetul romanian fashion week m-a surprins....placut!
RăspundețiȘtergerenu conteaza suma..important e gestul...
iar gestul nu e important pentru mine ci pentru toti cei care vin cu toata inima la iasi si pentru cei care, chiar daca nu se vad, muncesc de ani de zile pentru ca acest eveniment sa existe!
experienta pe care am trait-o in anul 2007-2008 m-a ajutat sa inteleg foarte multe lucruri despre politica din romania
RăspundețiȘtergerecea mai importanta lectie insa e ca senzatia pe care o avem despre politica romaneasca atunci cind privim din afara cercului , nu are absolut nicio legatura cu realitatile din lumea lor, a politicienilor
de asemenea, am inteles ca oricit ar povesti cineva despre ceea ce este de fapt lumea politica romaneasca ,pina nu respiri tu insuti acel aer, nu ai cum sa intelegi realitatea lor
:(
1. Extrem de corect şi fără de cusur răspunsul privitor la contribuţia Primăriei Iaşi!
RăspundețiȘtergere"nu conteaza suma..important e gestul"
2.Ahaaaaaaaaaaa, care vra să zică ai intrat în politică, ai respirat de 2 ori (o dată la "primărie" şi a doua oară la "europene") şi când ai simţit cum te asfixieză duhoarea, în loc să tragi masca de gaze pe faţă şi să continui, te-ai speriat, ai căutat "exit"-ul şi ţup, ţup, ţup până-n Switzerland la aer curat nu te-ai oprit!.....
hihihi
Bingoooooooo în sfârşit am descoperit.....Cosa-Nostraaaaaa!
Asta cu Cosa-Nostra doar iniţiaţii o înţeleg, dar dacă-mi scapi şi mie o mică sponsorizare poate catadixesc să ţi-o ixplicitez....că deh, unii vorbeşte dupe acte, alţii vorbeşte dupe gazete!
hihihi....şi ete de al dracu ce mi-s nici nu mă autentific ca să-şi baje ghiarilii în gât pupinfundiştii precum piţigoii!
nu raspund la provocari..
RăspundețiȘtergere;)
Laşii, laşii, laşii.....hihihi
RăspundețiȘtergere@ Irina Schrotter
RăspundețiȘtergereSpuneţi:
"cea mai importanta lectie insa e ca senzatia pe care o avem despre politica romaneasca atunci cind privim din afara cercului , nu are absolut nicio legatura cu realitatile din lumea lor, a politicienilor"
Stimată doamnă, să ne înţelegem. În acest moment politica românească aproape nu există şi, "jucăriile" cu care se "distrează" cea mai mare parte a politicienilor, nu au nimic de-a face cu politica. Incapacitatea de a construi un sistem coerent anti-criză nu este o chestiune a impotenţei materiale, ci pur şi simplu a apăsare a incompetenţei. Cei pe care îi vedeţi că apar pe la TV şi au mâna pe un buton al puterii, nu ştiu altceva să facă decât să apese pe acel buton. Când vine vorba de schimbarea necesară, toată lumea ţine de butonul pe care îl are în subordine pentru că-i este greu să o ia de la început cu alt buton.
România nu are pe nimeni care să proiecteze şi să execute alte butoane decât pe vremea României socialiste. Din păcate nu are pe nimeni care să ştie să depaneze sistemul introdus de partidul comunist şi atunci sunt politicieni care-şi apasă butonul fără să se întâmple nimic, pentru că circuitul lor e ars. Dar ei nu-şi dau seama, apasă din ce în ce mai mult şi mai repede pe butonul lor, nervoşi că nu se întâmplă nimic şi arătând lumii competenţa lor de a apăsa pe butonul respectiv.
Priviţi soluţiile anti-criză şi de relansare a economiei. Multe dintre "soluţiile geniale" nici măcar nu pot fi făcute de guvern, sunt atribuţii ale dimensiunii private... dar politicianul tot apasă pe butonul respectiv, rămas acolo de pe vremea proprietăţii statului asupra principalelor mijloace de producţie, oricât de scurtcircuitat ar fi.
@ Irina Schrotter
RăspundețiȘtergereEu vorbeam mai sus despre adevărata politică, nu ce despre ce se mimează astăzi în România.
politica adevarata in romania nu va exista nici in urmatorii 20 de ani
RăspundețiȘtergerecred ca minimum 2 generatii mai trebuie inlocuite pentru a putea spera la o clasa politica in care principiile, ideologia,interesul national sa inceapa sa conteze
ref la masurile economice care depind de mediul privat, aici parerea mea este diferita:
intr-un moment de criza ca acesta cu care ne confruntam,interventia statului ca ordonator de comenzi este fundamentala
problema este ca aceasta implicare este total inexistenta, iar mediul de afaceri rezista cu dificultate scaderii dramatice a consumului.
solutiile de reluare a consumului din pacate nu sunt in mina mediului privat
pot veni ori dintr-o idee geniala din cercetare, care sa lanseze noi domenii de productie si consum (gen computer anii 80),ori din investitii masive in infrastructura-ceea ce e exclusiv domeniul decizional al statului
- Murii Brucan şi se născu o Brucancă!....ce să spun: 20 ANI!
RăspundețiȘtergere- În 2012 vă ia puia-gaia pe toţi(io sunt singurul care supravieţuieşte că-s mai cu moţ) şi voi vă gândiţi la ce-o să fie după 20 de ani!
- STAT = ORDONATOR DE COMENZI = URAAAA, TRĂIASCĂ CSM-ul (CIUBUCUL, SPAGA ŞI MITA!)
...beiiii autiştilor, voi nu vedeţi ce se întâmplă acum în minister la Videanu? Cum ai ieşit de la audienţă, cum diling-biling sună telefonul şi eşti rugat să depui în scopuri umanitare 1000-2000 euroi într-un cont de la Banca Transilvania! Mint sau nu?
PIAŢĂ LIBERĂ! ASTA TREBUIE! DOAR PIAŢA LIBERĂ POATE REGLA CONSUMUL ŞI OFERTA!
- Idee genială? Nimic mai simplu! FEMEIA BIONICĂ! Frumoasă, craci de doi metri, balcoane reglabile, nu transpiră, nu te întreabă de unde vii şi unde te duci, sex nebun când vrei, unde vrei şi cât vrei că deh o bagi în cadă o speli şi e ca nouă, nu are migrene, nu zbiară, nu te trimite la piaţă, nu aruncă cu farfurii după tine, nu are mamă deci nexam soacră, gospodină gospodină, curăţenie curăţenie....ACEASTA-I IDEEA GENIALĂ! Bărbaţii vor vrea toţi să-şi cumpere câte un exemplar! Duc nevestele la REMAT şi le ciuremează şi iaca aşa porneşte industria, înfloreşte comerţul başca că scăpăm şi de belele cheltuitoare şi cicălitoare! Plus că ăia de la REMAT le bagă în container şi direct în Patagonia sau Congo le livrează! La ăia de ţopăie ca zăpăucii-n jurul focul şi cântă buhuhu! Mai păstrăm şi noi 1000-2000 de exemplare, atent selecţionate că deh,să nu avem probleme cu întinerirea populaţiei!
hihihi
@ Irina Schrotter
RăspundețiȘtergereÎntrebarea este însă:
"Doamna Irina Schrotter doreşte să facă politică adevărată?"
Relativ la restul...
Într-o societate care urmează principiile economiei de piaţă, aşa cum este România, statul trebuie să aibă o conştiinţă minimală. Problema este că populaţia nu are această conştiinţă a statului minimal şi atunci ridică ochii spre "conducere" pentru a le primi indicaţiile.
Într-o ţară în care statul minimal funcţionează la nivel de societate, iniţiativa privată nu aşteaptă indicaţii preţioase. De exemplu, nu există un sistem sanitar performant, sistemul privat ar trebui să identifice oportunitatea şi să realizeze un sistem sanitar privat. La noi însă iniţiativa privată nu conduce la un lanţ de unităţi sanitare (spitale, policlinici, farmacii) care să concentreze un capital născut prin mulţi acţionari şi care să aibă coerenţă. La noi iniţiativa privată naşte un cabinet medical, o farmacie... şi acestea în parterul blocurilor. Rezultatul? Toată lumea strânge bani pentru ca se opera în străinătate.
Pe de altă parte... societatea nu este pregătită pentru un alt fel de a fi decât societatea socialistă, şi aceasta nu este un aspect imputabil societăţii, a oamenilor, a poporului, ci este vina absolută a politicii care nu creează o nouă conştiinţă publică... în consecinţă există un anacronism între tipul de societate definit natural şi cel definit politic. Astăzi avem condiţiile societăţii de consum fără a avea şi condiţiile producţiei economice care să susţină consumul... iată adevărata criză. cei care "rezolvă criza" prin reduceri, trebuie să fie nebuni, pentru că asta înseamnă că România se va întoarce în socialism. Rezolvarea crizei constă nu în reduceri, ci în producţie autohtonă din capitaluri autohtone, adică profituri autohtone, reinvestite în producţia şi capitaluri autohtone... Acesta este mecanismul accelerării economiei naţionale şi, consecinţă indirectă, rezolvarea crizei.
RăspundețiȘtergerefiti linistit!
RăspundețiȘtergerenimeni nu are acest interes, cu exceptia presedintelui...
dar si el trebuie sa se mentina cred in niste limite impuse de altii din afara..
viitorul nostru?
ca si prezentul-
africa alba!
La sfârşitul lui 2011, brusc situaţia se va revigora, lapte şi miere nu vor curge, dar vor veni apele şi pe morile României, Traian Băsescu va fi aclamat la scenă deschisă, nu de către Parlament ci de către Bobor, iar în 2012 nu vor exista decât două posibilităţi:
RăspundețiȘtergerePSD la guvernare sau PDL la guvernare (în funcţie de posibila restructurare sau nerestructurare PDL), intrându-se în algoritmul democratic al alternanţei la guvernare!
- Menţionez că mitul partidului balama PNL (deja a dispărut şi deja sunt foarte agitaţi, cele trei falange, Antonescu, Orban, Tăriceanu ciocnindu-se aprig) va dispare, acest partid nu va intra nici în 2012 la guvernare.
- Menţionez că la ora actuală dacă ar fi alegeri, PDL ar obţine peste 40% (nu menţionez modul în care ar obţine 40%)
- Menţionez că lui Blaga nu-i convine absolut deloc ca partidul crescut de el să intre pe mâna "celor noi", deci implicit la alegerile interne, amânate deja pe anul viitor, va fi o tevatură grozavă!
- Menţionez că apropiata cădere a guvernului, va afecta în mod clar-negativ cariera politică a lui Blaga şi a lui Boc!
- Menţionez spre enervarea unora, că absolut toate măgăriile care i se reproşează Elenei Udrea, sunt de fapt măgăriile înaintaşului ungur şi a beţivului de Blaga!
- Menţionez că România nu va fi niciodată Africa Albă, deoarece nu mă văd ţopăind dezbrăcat şi cântând buhuhu în jurul focului!
- Menţionez că sunteţi nişte tâmpiţei care în loc să citiţi şi să căutaţi adevărul lângă voi, îl căutaţi academic şi total "futilian" la dracu-n praznic pe coclauri pecând urechile la toţi marţafoii care se cred stăpânii intrigilor şi ai secretelor cele mai secretoase!
INTREBARE EXTREM DE DURĂ,
Cum se face că în ciuda atitudinii dumneavoastră evidentă pro-Băsescu, în jurul dumneavoastră gravitează doar lepre antibăsesciene? Ba mai mult, cum se face că există o stare de evidentă încordare între cei ce-l susţin pe Preşedinte şi dumneavoastră?
Nu ţin neapărat să-mi răspundeţi, dar dacă îmi răspundeţi vă rog să răspundeţi direct, că eu nu mi-s dom Biblio, ci mi-s Antibiblio (cel cu boltă şi presiune de mai sus) şi nu pun botul la vrăjeli intelectualo-tismăniene-via GRU şi via mai ştiu eu ce, dar deocamdată mă abţin să spun ce, că încă sunt tânăr şi nu am nevoie de pamperşi!
Cu plecăciune, teribil de slugarnic şi rânjind obraznic, eu sluga cea obraznică vă doresc:
SĂ TRĂIŢI BINE!
Observ cu totală insatisfacţie apariţia în blogroll-ul dumneavoastră a liberalului Liviu Brătescu, care în loc să-şi vadă penelizdele săritoarele din membru-n membru de partid şi mă refer la madamele Săftoiu, Tuşa şi Gorghiu, precum orice liberal homălău latră ca pudelul de după gard la Ministrul turismului Elena Udrea! Vă rog ca în virtutea prieteniei dumneavoastră cu homălăul în cauză, să-i sugeraţi ca s-o lase mai moale cu
RăspundețiȘtergere"antisemitismul-trăsătură definitorie a poporului român" şi şă-i mai sugeraţi ca din când în când să-şi mai schimbe ciorapii şi să folosească apa, nu parfumurile scumpe....ştie el de ce (Ţara Focurilor...2001 parcă! Mi-e lene să caut acum!)
gresesti foarte mult in ceea ce sustii
RăspundețiȘtergerema mira acest lucru pentru ca stiu ca esti destul de informat
mai citeste putin obiectivele tc si poate te mai dumiresti putin referitor la rolul romaniei in viitor..
:).....aparenţele totdeauna înşeală
RăspundețiȘtergerePărerea mea de rău este că poze nu au apărut... :(
RăspundețiȘtergerepentru anti..
RăspundețiȘtergeretensiunea nu apare decit atunci cind simti un potential"pericol"...
ce face apa atunci cind nu gaseste calea??...
;D
Se evaporă, intră-n pământ, sau devine baltă puturoasă uneori chiar lac stătător cu mult mâl la fund, cu o sumedenie de broaşte orăcăitoare şi niscaiva gâşte ameţite ce plutesc pe oglinda lui!
RăspundețiȘtergerePS Slugă obraznică fiind, ţin să atrag atenţia stăpânei că ar fi primit răspunsul (pe care în mod parşiv a vrut să mi-l inducă):
"RUPE ZĂGAZURILE ŞI MĂTURĂ TOTUL ÎN CALEA EI"
dacă în locul substantivului "apă" ar fi folosit substantivul "şuvoi" sau "torent".
La fel de obraznic şi cu un zâmbet extrem de parşiv îi atrag atenţia stăpânei că românii au uitat să fie "torente sau "şuvoaie"! Sunt acel firicil de apă, galbenă ce ţârâie leşinat la robinete!....adicălea doamna mea, rumânii e nişte balegi! Hmmmmm nu ştiu dacă ştiţi cum arată o balegă, că deh prin cele şwiţerlanduri pe unde trăiţi, vacile nu hălăduie pe mijlocul drumului! Dacă nu ştiţi cum arată o balegă, hopa sus la auto şi feceţi un pic de voiaj rural....o să găsiţi balegi peste tot, pe drum, pe margina şanţului de lângă drum, ba chiar şi la crâşma din sat....pe unde mulţi boi şi vaci trec zilnic la adăpat!
Hihihi.....am io impresia sau matale ce eşti dumneavoastră o matale vrei să mă faci din vorbe?
@ Irina Schrotter
RăspundețiȘtergereStimată doamnă,
Am înţeles că între 9 - 10 iunie 2010 este Romanian Fashion Week... nu uitaţi de poze şi filmuleţe. Ar fi interesant şi un Making Off. Este gratis, oricine are o cameră video cu care să filmeze, şi ar fi o promovare în plus a evenimentului.
Căutând cum stă treaba cu moda, am descoperit ceva interesant...
RăspundețiȘtergerehttp://memorialinkurilor.blogspot.com/2010/06/plimbari-virtuale-prin-iasi.html
buna dimineata,
RăspundețiȘtergerevoi posta toate linkurile pe care veti putea vedea in direct evenimentul si pe care veti putea accesa toate fotografiile celor 32 de colectii de pe podiumul de la iasi
Un oraş frumos cu o elită "urâtă"....iude trădătoare de ţară şi neam, urmaşi ai celor ce au fost aduşi pe tancurile ruşeşti, foşti comunişti ce acum clamează democraţia, venetici de pe toate coclaurile care nu scapă niciun prilej de a ieşi în faţă precum păduchii....bleahhhhhhhhhh
RăspundețiȘtergereAha, am uitat, ...se pare că iesă la suprafaţă povestea cu interceptările ilegale....
RăspundețiȘtergereşi "cineva", de fapt mai mulţi "cineva" din Iaşi nu sunt străini de acest lucru!
@ Irina Schrotter
RăspundețiȘtergereMulţumesc.