sâmbătă, 9 februarie 2008

O discutie cu oameni pe care nu ii asculta Primaria




Sambata, am avut o intalnire cu reprezentati ai asociatilor de proprietari din cartierele Alexandru cel Bun, Dacia si Mircea cel Batran, pentru a afla problemele care ii preocupa pe oamenii din zona. La discutie au participat circa 40 de persoane, la care s-au adaugat reprezentantii presei.


Problemele sesizate de cei prezenti au fost numeroase si complicate. Oamenii s-au aratat ingrijorati, inainte de toate, de facturile ridicate la utilitati. Multi, in special pensionari, au spus ca intretinerea pe luna ianuarie costa cu mult mai mult decat pot duce. Lumea s-a mai plans de starea strazilor si a trotuarelor, de lipsa parcarilor si a spatiilor de joaca, de mizeria incredibila din cartiere, de santurile sapate in toamna de regii si lasate in aceeasi stare de cateva luni, de siguranta si linistea zonei, de lipsa de reactie a politiei comunitare care lasa blocurile prada actelor de vandalism.


Reprezentantii asociatiilor de proprietari au spus ca municipalitatea nu a avut pana acum nici o reactie la problemele pe care le-au semnalat.


Ca o prima concluzie, pot spune ca am avut o intalnire cu ieseni apasati de probleme vechi si dureroase, oameni deschisi, onesti, care spera sa gaseasca pana la urma sprijin in fata necazurilor; oameni care dedica multe ore din timpul lor pentru binele comunitatii in care traiesc, dar care sunt profund dezamagiti de indiferenta si aroganta cu care sunt tratati de autoritati. Daca cei care conduc destinele acestui oras ar avea curajul sa-i priveasca in ochi, ar vedea o mare dezamagire.






Irina

10 comentarii:

  1. Nu sunt singurii in acest oras care nu se fac auziti de Primarie. Problemele prezentate si discutate din nefericire sunt caracteristice si celorlalte cartiere cu unele mici exceptii. Am participat la aceasta intalnire si nu spun din ce tabara si cred ca a fost de bun augur. Cei care au participat sunt cei reprezentativi pentru o comunitate. Probleme au fost mai usor punctate si au fost propuse si solutii. Felicitari pentru ca vii si mai aproape de ieseni si tot ce iti doresc este sa aduci Iasului o alta fata... un alt design. Mult succes si imi doresc sa colaboram!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma bucur ca Irina a luat aceasta initiativa. Sper sa ajunga in toate cartierele. oricum, eu o sustin pina la capat.

    RăspundețiȘtergere
  3. Irina, intr-adevar, singura ta sansa la Primarie este cota de popularitate.. deocamdata ti-ai ridicat-o de la 4 la 7..dak vei continua asa, probabil k vei fi principalul contracandidat al domnului Nichita! Hai sa-ti dau un pont: fa ceva pentru fotbalul iesean. Nu sunt microbist, chiar deloc, nu ma intereseaza fotbalul, dar, ca idee, dak iei un 5% din actiunile de la Poli si ai pe stadion un banner cu imaginea ta o sa ai mai mult de castigat.. Nichita n-a reusit sa faca mult pentru Poli, de aceea e usor macar sa dai impresia ca poti.. Nu ma intereseaza sa-mi fie postat mesajul, dar poate ideea ajunge la tine..

    RăspundețiȘtergere
  4. de ce a fost activata cenzura...? asa se practica mai nou in romania?
    dragut...oricum...asta e viata..sunt alte metode de a ne face auzita vocea...

    RăspundețiȘtergere
  5. Cenzurati, cenzurati, cenzurati!!! Asa sa intelegem, oare, transparenta de care vorbeste autoarea blogului?

    RăspundețiȘtergere
  6. autoare blogului e cea care aplica cenzura....si din pacate nici macar pentru chestiuni intemeiate...asta este draga Irina..tu ne cenzurezi...noi gasim alte metode...

    RăspundețiȘtergere
  7. Oricum domnul Nichita este prea ocupat ca sa poata sta de vorba cu locuitorii Iasului care se lupta zi de zi cu diferite probleme ale orasului in care locuiesc . Spre exemplu sa luam strazile care arata groaznic . Zeci de ieseni isi distrug masinile pentru care platesc rate sau nu numai , aglomeratia din autobuze ... si multe altele ... AVEM NEVOIE DE UN PRIMAR CARE SA NE AJUTE SA TRAIM INTR-UN ORAS MAI CURAT SI MAI CIVILIZAT !!

    RăspundețiȘtergere
  8. Carcotasul vesel dixit:
    Afirmatie total gresita :
    "AVEM NEVOIE DE UN PRIMAR CARE SA NE AJUTE SA TRAIM INTR-UN ORAS MAI CURAT SI MAI CIVILIZAT !!"
    Cetateni in primul rand aveti nevoie de un primar care sa fie bogat !!!....daca primarul este om cu stare dispar doua componente critice pentru orice primarie :
    1.tentatia de a baga in buzunarul propriu banii primariei prin diverse artificii...
    2.lipsa compromisurilor facute din cauza stomacului care scoate sunete ciudato-fomiste !
    Deci cetateni bagati la cap :
    ALEGETI CONDUCATORI BOGATI !
    ....si daca nu ma insel candidata are un pic de stare !!!!! ce ti-e si cu moda asta ....paiul din ratul porcului ! adicalea vine cam asa :
    Cine vrea moda
    Trebe sa platesaca
    Pe Irina voastra s-o-mbogateasca
    Dupa ce-o alegeti sa tot primareasca !
    Deci cetateni retineti:important este s-o alegeti, ca bogata ...are balta peste si Irina avion !
    Carcotesc, carcotesc , carcotesc...

    RăspundețiȘtergere
  9. o alta problema a cartierului ACB ar fi si lipsa locurilor pentru scuturat covoarele, acestea lipsind cu desavarsire sau sunt greu de gasit.

    RăspundețiȘtergere