miercuri, 9 aprilie 2008

COMUNICAT DE PRESA


Irina Schrotter a organizat astazi conferinta de presa cu tema “Culisele afacerii CET”, in cadrul careia a fost abordata problema asocierii intre CET si E.ON in mare graba si fara respectarea legislatiei in vigoare.

Pentru modernizarea CET, pana acum, au fost realizate trei studii de fezabilitate: ATH, USTDA- finantat de ambasada S.U.A. si ISPE. Toate trei prezentau solutii mulate pe deficientele intalnite in modalitatea de producere a energiei si eficientizarea centralei. Toate cele trei proiecte au ajuns pe masa primarului, unde au ramas blocate.

Proiectul finantat de americani si realizat de ENCON SERVICES INTERNATIONAL a fost prezentat autoritatilor in decembrie 2006. Conform acestuia, prin opt pasi realizabili intr-un an de zile, CET IASI ar fi trecut de la pierderi lunare de aproximativ 1,5 milioane de euro la profit anual anual de cca. 3,2 milioane de euro. Proiectul a fost blocat de actualul primar si nimic nu s-a miscat in aceast sens.

Studiul prezenta etapele de urmat pentru eficientizarea centralei, precum si potentialii parteneri interesati de aceasta asociere, in numar de 12.

Irina Schrotter se intreaba care este scopul acestei asocieri a CET-ului cu E.ON.

Care este castigul iesenilor din faptul ca se cedeaza aburul si nu se initiaza o licitatie?

Aici vine raspunsul viceprimarului Neculau: “Suntem prea mici, in fata unui monopol precum E. ON, sa ne putem imagina ca putem negocia cu ei” , explica Irina Schrotter.

Iasul nu ramane cu nimic, insa E.ON castiga enorm. In ce fel?

De la 1 iulie 2008, Romania va introduce Directiva nr.8. Aceasta inseamna ca toti producatorii de energie electrica cu o eficienta de minim 75% vor primi subventii de 30 Euro/MW. Astfel se explica graba cu care un proiect blocat de 14 ani se realizeaza in mai putin de un trimestru. Practic, Primaria pune aburul in mainile E.ON care urmeaza sa incaseze subventia plus pretul energiei. In afara de faptul ca pierde incasarile pe energia electrica, singura componenta aducatoare de profit, CET-ul va acumula pierderi si mai mari.

- lipsa de interes in rezolvarea problemei CET,

- ascunderea rezultatelor studiilor de fezabilitate, care nu au fost niciodata prezentate opiniei publice,

- achizitionarea combustibilului solid (carbunelui) realizata în conditii dezavantajoase pentru bugetul orasului.

Toate aceste actiuni au facut ca CET Iasi sa acumuleze pierderi permanente determinate de reaua credinta evidenta a administratiei locale in gestionarea solutiilor la aceasta problema. “Pe vremuri, asa ceva intra pe rolul Procuraturii la capitolul subminarea economiei nationale. As vrea sa vad ca institutiile abilitate se autosesizeaza si incep o ancheta pe acest subiect. Numai in acest fel vom putea fi siguri ca justitia, care trebuie sa vegheze la respectarea intereselor fiecarui cetatean din aceasta tara, se afla cu adevarat in slujba romanilor", arata Irina Schrotter.

“Atentionez ca solutia promovata de Primarie este menita sa pacaleasca vigilenta iesenilor. In conditiile in care 18 ani aburul de la CET a fost rispit si la 1 ianuarie 2009 gigacaloria devine 300 de lei la Iasi, va fi greu de dat explicatii iesenilor de ce nu s-a facut nimic. In nici un caz predarea aburului nu este salvarea orasului, cum este prezentata de Primarie”, afirma Irina Schrotter.


14 comentarii:

  1. Hopaaaaaaaaa...Penelooooooopa ......in sfarshit o tema tare, tare shi foarte serioasa ....fug sa ma documentez shi revin ! Ramanetzi pe pozitzii moldovenii mei !
    :)))))))))))))))))))))))))))


    PLECAT IN DOCUMENTARE !

    RăspundețiȘtergere
  2. Asta ar trebui sa ajunga de urgenta la DNA. Deja costul intretinerii a ajuns ingrijorator de mare in Iasi, prin comparatie cu Bucuresti, iar iesenii tac si platesc sau acumuleaza datorii si penalitati.Nu mai vorbim ca nivelul veniturilor pe cap de locuitor e invers proportional. Nimeni de la CET nu stie/vrea sa spuna cum se calculeaza costul pe gigacalorie si care e legatura cu ceea ce se citeste pe nemaipomenitele repartitoare instalate cu sila in locuintele oamenilor. E clar ca si aici e o afacere a cuiva care distribuie si instaleaza aceste repartitoare. S-a mai spus despre asta dar din pacate nu a fost inca un scandal destul e mare care sa tulbure linistea acestor hoti. Fara indoiala ca intelegerea cu e-on va fi un motiv puternic pt. a "ingropa in beton" toate aceste chestii si eventual de a pasa pisica. Si uite asa se va perpetua la infinit chestia cu " mostenirea trecutului" pana cand uita toata lumea de ea.

    Draga Irina,toata admiratia pentru eforturile tale. Ar fi bine daca prin contactele pe care le ai sa incerci aducerea acestor subiecte in media nationala. Cred ca ar avea un impact mult mai mare si ca atare si un potential rezultat.
    Gabi

    RăspundețiȘtergere
  3. E-On a dat de o mina aur aici la "Romanica". Dupa ce au pus mana pe Distrigaz si Electrica Moldova, acum bineinteles ca nu le-ar strica sa mai mulga ceva si de la CET. E-On Gaz a raportat o crestere a profitului cu 60% pe 2007 fata de anul precedent, si acum tocmai face presiuni pentru majorarea pretului gazului natural cu 25%, "ca sa nu intre pe pierdere" - nu stiu cine e atat de prost sa creada acest argument.

    Acum vor sa bata fierul cat e clad si sa trateze cu Nichita preluarea CET-ului. Primarul nostru simte cum i se clatina serios scaunul si ii sclipesc ochii dupa o ultima spaguta serioasa. E-On stie treaba asta si incearca sa profite de context.

    Nu vad cu ochi buni preluarea CET de catre E-On. Aceasta companie straina e venita la noi, la fel ca majoritatea celorlalte companii straine, doar la imbogatit. Nu vad nici o strategie de dezvoltare pe termen lung. Investitiile serioase in infrastructura imbatranita lipsesc cu desavarsire, in schimb realizeaza scumpiri dupa scumpiri, fara nici un temei.

    RăspundețiȘtergere
  4. mi se pare mie sau v-ati luat fotograf mai bun..? :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Despre carbune...? hmmm...un om intelept isi face vara sanie si iarna car....dar n-are nicio legatura cu actuala conducere a Primariei si/sau a CET. Carbunele in perioada primavara-vara e mai ieftin pentru ca nu exista cerere foarte mare. In schimb, spre toamna, octombrie, noiembrie, etc...pretul se schimba si evident nivelul comisioanelor e pe masura....ghiciti cand se achizitioneaza carbunele la CET Iasi ????

    RăspundețiȘtergere
  6. Cu citeva luni in urma CET se mindrea, nevoie mare, ca nu stiu ce firma de prin tarile nordice parca, a adus nu stiu ce instalatie care face nu stiu ce minuni la CET. Citi bani au mai dat si pe dracia aia? Sau nu conteaza, iesenii-s prosti, prind greu si uita repede. Ma revolta enorm atitudinea asta de belferi, de supergalactici a unor functionari platiti din banii nostri si care se cred vesnici pe mosia numita orasul Iasi. Cind Dumnezeu vom trai si noi o viata de oameni normali sa nu mai fim stresati de hotii de la caldura, de la lumina, de la gaz si mai ales de hotul de primar care face orice sa ne prosteasca de la ochi? Votati-o mai oameni buni pe ieseanca noastra ca e femeie, e mama si mai are si suflet. Abia astept sa ajunga dumneaei primar sa scapam de nenorocitii astia de mirlani parvenitzi care nu mai au nici mama nici tata de cind au ajuns prima generatie in tenisi la oras. Scuze blogarilor pentru limbaj dar iar m-am enervat.

    RăspundețiȘtergere
  7. Cineva m-a luminat cum sta treaba DECI CEEA CE AM SA POSTEZ NU ESTE PRODUSUL DEBILULUI MEU CREIER !
    Treaba cu CET-ul sta cam asha :
    -baietzii deshteptzi iau spuma ...adica tot ceea ce este profitabil din CET !
    -primaria ramane cu beleaua ...adica tot ceea ce este neprofitabil din CET !
    -bashca ca se urmareshte o tranzactzie directa, netrecuta prin licitatzie...

    Deci monseur Nichita daca gafele cu panourile lui ISCHROTTER, cu tot felul de stropitori shi taieri de copaci au fost monumentale aceasta gafa daca o faci este aducatoare de puscarie ........nu cred ca potzi fi ata de inconstient !!!!!!!

    AM CARCOTIT TASTAND CE AM AUZIT DE LA UNUL MAI VERSAT CA MINE IN ASTFEL DE PROBLEME !

    RăspundețiȘtergere
  8. Dom' primar, stai putin. Ai inceput deodata lucrarile si pe strada mea si nu mai am unde sa parchez. Si asta stii ce enervant e pentru un alegator?
    E strada mea Ghita si iti garantez ca influentez cel putin 85% sa nu voteze cu tine, incepand cu baba care vinde bors si terminand cu tanaru care parcheaza pe dos...

    "Nu va fie fric,
    Nichita pic...pic..."

    RăspundețiȘtergere
  9. ma rog in fiecare zi ca la DNA sa intre pe rol acuma asa inainte de alegeri proiectul PALAS.mama ce bine ar fi ca oficial in aceasta perioada sa inceapa urmarirea penala a lu nea robinet si gasca lui de tarani incompetenti,macar un mandat de 24 ore.as da de baut la tot orasul.DNA-ule ma auzi?fa-mi bucuria asta te rog

    RăspundețiȘtergere
  10. Eeeei, ia luati voi , asa, la cafelutza de dimineata, si cititi ultima postarea a lui Toni Hritac de pe blogul lui. Nu-i asa ca-i tare tipul? Parca ma unge la inima in ce spune. Cred ca si pe doamna Schrotter.

    RăspundețiȘtergere
  11. ..sa zicem ca ai inceput IRINA!tine-o tot asa.Ce zici de ciinii vagabonzi,care colcaiesc in tot orasul?si care sunt o palma pe obrazul pe obrazul oricarui primar...!

    RăspundețiȘtergere
  12. Doamna Irina, mai aveti un 10 de la mine. I-ati pus iar la treaba pe edili. Dau interviuri in presa cei de la CET, iau masuri, promit licitatii netrucate... bleeaah, cit sint de penibili.Se vede ca e groasa treaba la fundul lor altfel faceau toate astea in cei 17 ani de cind ieseanul nu mai scapa de caracatita "caldurii". Felicitari !

    RăspundețiȘtergere
  13. Pentru TALASMAN 10.04.2008/09:11

    Hai, mai intai sa rezolvam problema cainilor din primarie ( io propun in primul rand sa-i castram !) ....shi dupa aceea rezolvam shi problema cainilor comunitari !


    CARCOTESC LA CAFEAUA DE DIMINEATZA !

    PS. NICHITOOOOOOO BRE SUPERPOTENTULE A AJUNS ZVONUL LA BUCURESTI CA ESTI CAM SADO IN RELATZIILE EXTRACONJUGALE ......OARE ONOR SOTZIA MATALUTZA SHTIE DE ACESTE APUCATURI ? .....

    RăspundețiȘtergere
  14. D-na Irina,va sustin din tot sufletul sa ajungeti primar,pt ca imi dau seama ca iubiti acest oras si vreti sa faceti ceva pt. noi oamenii care traim aici.Sper sa nu ne dezamagiti.
    Veti avea mult de lucru pt ca toti cei care au ajuns primari si-au urmarit doar interesul personal si si-au batut joc de noi toti si acest minunat oras care in scurt timp daca nu veti lua masuri nu va mai vea nici o oaza de verdeata,vom fi asfixiati de constructii peste tot.
    Va rog sa aveti grija si de zona Canta unde nu s-a facut nimic;traficul ingrozitor,strazi si trotuare groaznice etc.
    Va doresc multa sanatate si putere pt a putea face fata tuturor atacurilor.
    DOAMNE AJUTA!

    RăspundețiȘtergere