Iasul meu

Stiu ca subiectul este foarte sensibil într-o lume care prefera mult patetismul ori vorbeste de obicei in clisee despre „orasul celor 7 coline”, „capitala culturii” , „orasul indragostitilor”, ori „minunatul nostru Copou”. Oameni care traiesc o viata aici mi-au marturisit ca le e greu sa descrie, fara ajutorul cliseelor, ce anume le place.

Daca nu mi-ar fi placut Iasul, as fi plecat demult. Ieseanca la a patra generatie, invidioasa de mica pe colegii care aveau bunici la tara, mi-am pus mereu intrebarea cum este sa traiesti un timp in alt loc. Mai tarziu, dupa ce am numarat colinele Iasului pentru a verifica legenda, am inteles. Imi place ca aici ma simt mereu acasa. Dupa deplasari indelungate niciodata nu a trebuit sa depun eforturi de readaptare. Nimic nu se compara cu bucuria de a intelege tot ce se vorbeste in jurul meu, cand se amintesc locuri si intamplari.

Imi place aici bucuria de a trai, de a asculta muzica, de a manca bine, de a dansa, de a vedea oameni frumosi, de a fi frumosi. Imi place atmosfera. Imi sunt dragi oamenii, parcurile, respectul tinerilor pentru batrani, elitele, conservatorismul, deschiderea, privirea deschisa si, cu riscul sa va pun pe ganduri, chiar zambetul generat de parvenitism.

Imi place sa vad orasul de deasupra. Sa urc in turnul Goliei, cu scarile in spirala si zidurile de sute de ani, apoi sa admir privelistea de deasupra orasului. Preferam sa vad orasul de sus, la vechea cofetarie a hotelului Unirea, sau de pe Bucium, de langa Releu, ori de pe dealul Galatei. Daca se mai imbina si cu apusul de soare, era chiar o mare bucurie.

Momentul cel mai frumos in Iasi mi se pare luna mai si inceputul lui iunie, in perioada teilor infloriti, inainte de a se goli Copoul de studenti. Atunci vad nu numai viata pulsand, dar simt si mirosul ei.

Imi place arhitectura vechilor cladiri, singurele care salveaza orasul de culoarea cenusie si forma patratoasa a blocurilor comuniste. Admir fatadele cladirilor si a monumentelor recent refacute, cu lumini care pun in valoare liniile arhitecturii. Imi dau impresia ca, intr-adevar, locuiesc intr-o zona urbana, ca am depasit faza orasului dormitor.

Cu siguranta am omis o multime de lucruri, dar mi-am dorit sa fie ceva simplu, direct si fara pretentii. Niste ganduri de duminica in aceasta primavara minunata.