Avem un borcan cu miere. Ce facem cu el?

Nu sunt putine cazurile in care primari aflati in functie, cercetati de DNA sau ale caror dosare au ajuns pe rolul instantelor de judecata, cer alegatorilor inca un mandat. Si mai multe sunt cazurile in care primarii n-au facut mare lucru pentru comunitatea lor, insa cer din nou votul oamenilor, chipurile pentru a avea timp sa termine ce au inceput.

De ce astfel de primari au indrazneala sa candideze din nou?

Fiindca cercetarile sociologice le spun ca romanilor nu le prea pasa daca un primar are probleme cu oamenii legii cat timp face ceva si pentru ei. Chit ca acest ceva uneori nu acopera in unele cazuri nici macar fisa postului.

Agasati de coruptia fara de corupti vreme de 18 ani, romanii au ajuns sa considere ca pot realege un om care a avut acces la borcanul cu miere, dar a ales sa-l imparta cu comunitatea. Daca si-a respectat o parte din promisiunile electorale, nu mai conteaza cat a castigat din respectarea acestor promisiuni. Nici ca a uitat cu totul de alte angajamente.

Romanii par a se supara decisiv doar pe primarii care, fie ca au luat acasa la ei borcanul cu miere, fie ca, din incompetenta, l-au lasat neatins, ratand sanse peste sanse.

Si fiindca e foarte greu ca, vreme de 4 ani, fara sa vada nimeni, sa ia totul sau sa stea cu mâinile in san, primarii gasesc argumente cu care sa justifice de ce merita sa fie realesi.

Contracandidatii care indraznesc sa le stea in cale si sa deschida ochii electoratului sunt vinovati de toate relele pamantului, chiar daca acestia n-au gresit cu nimic fata de comunitate: nu au experienta in administratia locala, sunt suspecti de interese, reprezinta partide rivale sau cercuri de interese, nu au program sau, daca au, nu este bun, au fluierat in biserica in copilarie, adolescenta sau la maturitate, au alt sex, sunt prea bogati sau prea saraci, n-au mancat destul salam cu soia. Si cate si mai cate.

Ce nu spun cercetarile sociologice este ca acest tip de comportament al romanilor este valabil cat timp nimeni nu propune si nu se angajeaza sa practice un alt tip de administratie locala, dedicata oamenilor. Iar romanii nu stiu sa dea ultimatumuri clasei politice ca sa-si modifice comportamentul. Singura pedeapsa a romanilor pentru minciuna, coruptie sau angajamente neonorate este absenteismul in alegeri.

Absenteismul e o reactie la o politica incorecta si imorala, dar nu o solutie pentru ca romanii sa traiasca mai bine. Singura arma a electoratului – pe care iesenii o pot folosi cu brio, chiar in scrutinul din 1 iunie – este sa nu mai dea nici o sansa unui primar care nu si-a onorat promisiunile si le-a inselat asteptarile. E dreptul lui, daca are obrazul gros, sa mai ceara o sansa, asa cum este dreptul cetatenilor sa i-o refuze si sa-l traga pe dreapta.

Irina