Am platit ca sa pot vorbi

Am fost contrariata de faptul ca ultimele mele doua conferinte de presa au avut un ecou foarte slab in presa scrisa din Iasi. Convingerea mea ferma este ca subiectele abordate sunt foarte importante pentru oras si ca meritau o atentie mare mare din partea ziaristilor. Ba chiar cred ca presa era datoare sa le semnaleze inaintea mea.

Intr-una din conferinte, am scos in evidenta minciunile primarului Gheorghe Nichita, care a spus intruna, din 2004 pana acum in campanie electorala, ca proiectul Palas creeaza 2.500 de locuri de munca pentru ieseni, cand in realitate acestea sunt ocupate de chinezi. In cealalta conferinta de presa, am dezvaluit prevederile secrete ale imprumutului luat de Primaria Iasi de la Dexia Kommunalkredit Bank. Abia acum, iesenii au aflat ca in contractul de imprumut sunt mai multe prevederi care pot aduce orasul in faliment. Or, din momentul anuntarii imprumutului, ziaristii ar fi trebuit sa nu aiba liniste pana nu vedeau cu ochii lor care sunt conditiile imprumutului care va marca soarta orasului in urmatorii 22 de ani.

Nu erau importante aceste subiecte pentru ieseni? Dar ce poate fi mai important?

Eu cred ca presa are retineri nu pentru ca subiectele nu ar fi fost relevante, ci pentru ca in jurul ziarelor se invart complicate interese financiare si politice. Uneori, vorbim de interesele ziarelor pe de-a-ntregul, alteori de interesele private ale unor sefi sau ziaristi.

Altfel nu se explica tacerile suspecte din jurul unor teme importante, nu se explica pasivitatea ziaristilor fata de lucruri scandaloase, nu se explica lipsa curiozitatii si a investigatiilor minimale in chestiuni de interes comun.

In Iasi, presa de investigatie este in concediu. Articole se compun pur si simplu din declaratii puse fata in fata, care au efectul unei contraziceri de tipul „Ba tu!” – „Ba tu!”. Ziaristii si-au pierdut curiozitatea si sursele prin care sa verifice ei insisi care este adevarul adevarat. In loc sa afle adevarul, presa reproduce servil pareri. Asta in cel mai bun caz. Alteori ignora de-a dreptul subiecte importante.

Sa luam exemplul concertului lui Goran Bregovici. Eu am ridicat semne de intrebare fata de costurile pentru concert anuntate de Primarie, in conditiile in care aflasem ca pretul era de fapt la jumatate. Presa a luat declaratii cuiva care a spus ca, da, s-ar putea sa acel concert sa coste cat a spus Primaria, si s-a oprit aici cu verificarile.

Al alt exemplu vine chiar dupa conferinta de presa privind imprumutul de la Dexia. Ziaristii s-au multumit cu declaratiile unui oficial de la finantele locale, pe care le-au contrapus declaratiilor mele (care, atentie, se bazau pe documente). Si gata, a iesit articol! Verificarile sunt lasate pe altadata.

Ce sa mai vorbim de subiectul Palas, care este un adevarat tabu in presa ieseana. Un tabu bine platit.

In fine, cazul cel mai flagrant este legat de minciunile nenumarate spuse cu talentul unui mitoman de catre Gheorghe Nichita. Ziaristii merg la conferinta de presa, noteaza atent ce spune Nichita si apoi reproduc totul in ziar, fara sa-si puna semne de intrebare asupra temeiniciei celor afirmate. Minciunile curg repede una dupa alta, fara sa le mai corecteze cineva. Nu asta inseamna ca informezi corect cititorii.

Ca sa fim intelesi, eu nu vorbesc aici despre toata presa si nici nu afirm ca aceste pacate se intampla tot timpul. Am generalizat doar pentru a atrage atentia asupra unor simptome de boala, care pot afecta soarta orasului.

Tinand cont de toate aceste lucruri, am cumparat maine un spatiu in „Ziarul de Iasi”, in care am expus pe larg subiecte importante pentru Iasi asupra carora ar fi trebuit, de fapt, sa insiste presa.

Irina